Un autocar in care se aflau 43 de copii s-a rasturnat, duminica seara, in judetul Suceava. Odata activat planul rosu de interventie, la fata locului au ajuns zeci de salvatori, care s-au grabit sa preia victimele.


La spital au fost transportaţi 16 minori şi un adult, dar nu sunt în stare gravă, spun medicii. Ceilalţi pasageri au fost cazaţi în apropiere şi îşi vor continua drumul spre litoralul din Bulgaria cu un alt vehicul.

Autocarul înmatriculat în Belarus, în care se aflau 43 de copii şi şapte adulţi, se pare că urma să ajungă în Bulgaria, pe litoral. Însă, în comună Darmaneşti, pe Drumul European 85, care face legătura între Vama Siret şi Suceava, vehiculul s-a răsturnat.

“A prins o piatră pe asfalt şi a derapat în afara carosabilului. L-a furat”, povesteşte un martor.

În scurt timp, salvatorii au ajuns la faţa locului.

La nivelul judeţului Suceava a fost declanşat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD, din care unul pentru victime multiple şi cinci echipaje ale ambulanţei”, a transmis Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

16 copii şi un adult au suferit răni uşoare în urma impactului şi au fost transportaţi la spital.

Ceilalţi pasageri şi-au petrecut noaptea la o pensiune din apropiere.

Le-am găsit o locaţie în comuna noastră. Am pregătit două microbuze şi îi ducem pe copii. O să punem şi doi paznici de la primărie să păzească bagajele”, a transmis Dan Chidoveţ, primarul comunei Dărmăneşti.

Între timp, poliţiştii au început cercetările.

Din motive rămase deocamdată necunoscute, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers”, a explicat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

Cauzele accidentului vor fi stabilite în urma anchetei.

Recomanda prietenilor:

Facebook Twitter Google

Citeste articolele de mai jos:

0 Коммент.:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Tag

viata (22) oameni (16) auto (15) persoane (12) soferi (12) pericol (11) politica (11) politia (9) trafic (9) alegerii (7) VICTIMA (6) adevărată (5) centru (5) circulatie (4) crime (4) emoţie (4) iubire (4) protest (4) Ambuteiaje (3) COPII (3) avere (3) dodon (3) moldova (3) sanatate (3) amenda (2) amenzi (2) ardere (2) arme (2) capitala (2) dorinte (2) filat (2) fotbal (2) frica (2) life (2) meteo (2) retele (2) social (2) somn (2) star (2) timp (2) tineret (2) umor (2) victorie (2) virus (2) voturi (2) 112 (1) Anglia (1) Lenin (1) absolventii (1) apartament (1) atenție (1) avia (1) bac (1) bani (1) carlasdreams (1) cinematograf (1) combustibil (1) cupluri (1) curiozitati (1) dependenţa (1) distractie (1) dragoste (1) drapel (1) dreams (1) dreptate (1) drumuri (1) elevi (1) escrocii (1) este (1) eveniment (1) examene (1) fulger (1) horoscop (1) hotii (1) impuscat (1) inchisoare (1) informatie (1) iubirea (1) judecatoarei (1) larevedere (1) liceu (1) limbi (1) mireasa (1) nunta (1) operator (1) panica (1) parlament (1) partener (1) pasare (1) petrol (1) ploii (1) poate (1) prietenie (1) radare (1) roboti (1) russia (1) seringidefericire (1) showbiz (1) spionare (1) targ (1) test (1) tuneluri (1) urgenta (1) vreme (1)

Suntem deja:

Top Postari

--!>