La 11 iunie 2018, Vladimir Rusu, nepotul lui Vladimir Filat, a venit cu un demers în adresa organelor de drept, cerându-le să intervină şi să anuleze mai multe decizii şi tranzacţii cu bunuri şi companii care aparţineau fostului premier, unele din ele puse sub sechestru după condamnarea acestuia.

Rusu susţine în acel demers că, prin acţiunile întreprinse de persoane din anturajul fostei soţii a lui Filat, Sanda Diviricean, ar fi prejudiciat statul R. Moldova. ZdG a solicitat poziția lui Vlad Filat, prin intermediul avocaților acestuia, la acuzațiile și dezvăluirile lui Vladimir Rusu.
Publicăm, mai jos, integral, răspunsul acestuia, oferit prin intermediul avocaților.
Mesajul lui Vlad Filat prin intermediul avocaților cu solicitarea de a transmite către ZdG poziția sa referitoare la publicația apărută:
,,În calitate de avocați am fost împuterniciți să dezmințim afirmațiile lui Rusu Vladimir, relatate în Ziarul de Gardă ca fiind falsuri, aberații și interpretări denigratoare.
Dl Filat ne-a împuternicit să comunicăm pentru ZdG că nici familia Rusu și în particular nici Vladimir Rusu nu-i reprezintă interesele, iar Vladimir Rusu acționează în detrimentul dlui Vlad Filat.
Din păcate, interesul material a lui Vladimir Rusu îl determină să recurgă la orice, înțelege că este folosit cinic de alte persoane care regizează aceste acțiuni împotriva companiei din România și aceste ieșiri publice. De precizat că Vladimir Rusu a pierdut toate procesele inițiate împotriva companiei din România. Acum a început să răspîndească falsuri și insinuări în Republica Moldova.
Interesul lui Vlad Filat este să fie păstrat și gestionat cât mai eficient patrimoniul sechestrat, pentru a face posibilă recuperarea lui în întregime, urmare a hotărîrilor CEDO în care are toată încrederea că i se va face dreptate. 5. Vlad Filat solicită și pe această cale să înceteze prejudicierea patrimoniului care i-a fost lăsat în gestiune și să restituie tot ce a înstrăinat ilegal”, se precizează în răspunsul lui Vladimir Filat, oferit pentru ZdG.

Recomanda prietenilor:

Facebook Twitter Google

Citeste articolele de mai jos:

0 Коммент.:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Tag

viata (22) oameni (16) auto (15) persoane (12) soferi (12) pericol (11) politica (11) politia (9) trafic (9) alegerii (7) VICTIMA (6) adevărată (5) centru (5) circulatie (4) crime (4) emoţie (4) iubire (4) protest (4) Ambuteiaje (3) COPII (3) avere (3) dodon (3) moldova (3) sanatate (3) amenda (2) amenzi (2) ardere (2) arme (2) capitala (2) dorinte (2) filat (2) fotbal (2) frica (2) life (2) meteo (2) retele (2) social (2) somn (2) star (2) timp (2) tineret (2) umor (2) victorie (2) virus (2) voturi (2) 112 (1) Anglia (1) Lenin (1) absolventii (1) apartament (1) atenție (1) avia (1) bac (1) bani (1) carlasdreams (1) cinematograf (1) combustibil (1) cupluri (1) curiozitati (1) dependenţa (1) distractie (1) dragoste (1) drapel (1) dreams (1) dreptate (1) drumuri (1) elevi (1) escrocii (1) este (1) eveniment (1) examene (1) fulger (1) horoscop (1) hotii (1) impuscat (1) inchisoare (1) informatie (1) iubirea (1) judecatoarei (1) larevedere (1) liceu (1) limbi (1) mireasa (1) nunta (1) operator (1) panica (1) parlament (1) partener (1) pasare (1) petrol (1) ploii (1) poate (1) prietenie (1) radare (1) roboti (1) russia (1) seringidefericire (1) showbiz (1) spionare (1) targ (1) test (1) tuneluri (1) urgenta (1) vreme (1)

Suntem deja:

Top Postari

--!>