
În ziua de azi somnul este un lux pe care mulţi nu şi-l pot permite, deşi acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru noi. Programul încărcat de la muncă sau şcoală şi viaţa socială activă pe care o ducem, ne fură din odihna binemeritată.
Ştiaţi că o noapte în care dormiţi doar cu o oră sau două mai puţin decât de obicei, va avea un impact substanţial asupra dispoziţiei şi performanţei voastre?
10. De ce dormim cu luminile stinse?
V-aţi pus vreodată această întrebare? Mulţi ar răspunde: „pentru că economisim energia electrică”. În realitate, sunt motive mai întemeiate pentru a dormi pe întuneric. Somnul nostru este influenţat de lumină. Atunci când nivelul de luminozitate din încăpere este scăzut, celulele ganglionare din retină transmit informaţia la creier şi în răspuns este secretată melatonina, un hormon puternic care facilitează somnul.
9. Când sunt obosiţi, oamenii se bazează mai mult pe stereotipurile şi prejudecăţile pe care le au.
Un experiment realizat în anul (1990) de Galen Bodenhausen pe 189 de studenţi a demonstrat faptul că aceştia aveau o gândire negativistă, preconcepută faţă de colegii lor, în acele părţi ale zilei în care erau mai puţin activi.
8. O crimă inconştientă
Pe 23 Mai, 1987, Kenneth Parks, un canadian în vârstă de 23 ani, în toiul nopţii s-a dat jos din pat, a urcat în maşină şi a condus 15 mile până la casa socrilor săi din Toronto. Acolo, i-a atacat cu un cuţit, după care s-a predat la Secţia de Poliţie cu spusele, „Cred că am omorât pe cineva… mâinile mele.” Parks nu îşi amintea nimic din cele întâmplate, doar momentul în care a mers la culcare şi cel în care s-a trezit în faţa Secţiei de Poliţie cu mâinile însângerate şi a fost arestat.
În 1988, Parks a ieşit din sala de judecată un om liber. Vina sa nu a fost recunoscută pentru că crima s-a petrecut atunci când acesta se afla în stare de somn, nefiind conştient de acţiunile sale.
7. În timpul somnului trecem prin 4 etape, fiecare dintre care durează aproximativ 90 min.
N1: Etapa în care începem să adormim, activitatea creierului nostru este caracterizată de undele alpha, theta mai târziu; Un lucru interesant este faptul că muşchii se relaxează şi în acest fel, ne protejează ca să nu ne rănim, mai ales în timpul visării. Multe persoane pot avea impresia că se prăbuşesc într-o prăpastie sau experimenta halucinaţii extrem de reale.
N2: În această etapă încetăm să mai fim conştienţi de ceea ce se petrece în jurul nostru.
N3: Somnul adânc, este etapa în care au loc cele mai multe anormalităţi, precum: mersul, vorbirea în somn, coşmarurile şi multe altele.
REM: După un somn adânc, creierul devine mai activ, cresc bătăile inimii şi mişcările globurilor oculare. REM este perioada propriu-zisă în care visăm, mai numită şi somnul emoţional. Se observă activitate în Sistemul Limbic, care răspunde de memorie, luarea deciziilor, reacţiile emoţionale. De asemenea, „se trezesc” organele genitale, chiar dacă conţinutul viselor nu este neapărat unul cu tentă sexuală. Asta explică fenomenul de „morning erection”, care se datorează perioadei REM, cea dinaintea trezirii.
6. În mod ironic, insomnia poate fi cauzată de frica de insomnie, frica de dormitor sau chiar pat.
5. Somniferele pot întrerupe cele 4 etape ale somnului şi crea dependenţă.
4. (NSF) susţine faptul că utilizarea patului în diverse activităţi, altele decât dormitul şi relaţiile sexuale, poate provoca insomnia.
3. Efortul fizic realizat cu mai puţin de 3 ore înainte de culcare, dăunează grav somnului.
2. Un şofer lipsit de somn este la fel de periculos ca un şofer în stare de ebrietate.
1. Dormim mai mult atunci când suntem bolnavi.
Somnul se ocupă de combaterea infecţiilor, iar lipsa acestuia poate duce la slăbirea sistemului imunitar, obezitate, hipertensiune, probleme de memorie. Oamenii de ştiinţă demonstrând faptul că persoanele cu un somn echilibrat au o durată de viaţă mai lungă.
0 Коммент.:
Trimiteți un comentariu