O femeie care a supravietuit dupa ce fost lovita de fulger de doua ori la 1 an distanta, in aceeasi zi, a povestit cum i s-a schimbat viata dupa aceste experiente neobisnuite.
”Aveam 24 de ani şi eram soldat la Fort Benning, Georgia. În acea noapte inspectam muniţia împreună cu un alt soldat aflat de gardă”, şi-a adus aminte Beth Peterson, potrivit BBC.
”Ploaia îmi îmbibase cizmele, iar inima mi-a sărit din piept după ce un mănunchi de fulgere a despicat un pom în două, la aproximativ 50 de metri de mine. Nu a fost niciun avertisment, cu excepţia unor nori negri care umpluseră cerul. Înainte să apuc să mă adăpostesc, o lumină masivă a răzbit prin mine, aruncându-mă la vreo 9 metri pe pământ. Simţeam de parcă fiecare centimetru din mine era în foc, arzând cu eletricitate - omorându-mă. Apoi .. totul a devenit negru.” - spune femeia, care acum are 49 de ani.
”Medicii au fost uimiţi că am supravieţuit, când am ajuns la spital. Până am ajuns eram deja semi-conştientă, întrebându-mă dacă am fost împuşcată sau lovită de o bombă care explodase. Au trecut câteva ore până când mi-am dat seama ce s-a întâmplat cu adevărat.
Nu puteam să vorbesc, pentru că fălcile fuseseră rupte. Nu puteam să înţeleg ce spun alţii, deoarece creierul suferise o traumă şi nu puteam să merg, pentru că vasele de sânge de la picioare fuseseră complet distruse. Eram recunoscătoare că trăiam, însă viaţa mea se schimbase pentru totdeauna.
Am avut 12 operaţii de reconstrucţie a maxilarelor, iar degetele de la picioare au fost amputate. Încet, am re-învăţat să citesc, să scriu, să vorbesc şi să merg - folosind cârje la început, iar după ce m-am refăcut, am folosit muşchii stomacului ca să obţin echilibru.
Mă simţeam fără speranţă, însă cu fiecare semn de recuperare - recitarea alfabetului, ecuaţiile de bază de matematică - îmi dădeau un semn de optimism. Iar în timpul reabilitării fizice am fost diagnosticată cu Tulburare de Stres Post-Traumatic, fiind nevoie să fiu tratată de un psiholog.
La exact 1 an de ziua în care am fost lovită de trăsnet, o furtună a început acasă la mine. Eram în casă, pentru că nu puteam să muncesc. Psihologul mă încurajase să îmi înfrunt fricile şi să nu stau ascunsă în casă când sunt furtuni. Aşa că m-am înarmat cu curaj şi am ieşit pe verandă.
Apoi ... l-am simţit. Aceeaşi străfulgerare de lumină, aceeaşi arsură agonizantă. Am fost aruncată în casă, unde prietenul meu David a venit în fugă la mine. Înainte să îmi pierd conştiinţa am fost sigură că o să mor.” - povesteşte Beth.
Fulgerele cauzează peste 4000 de decese în fiecare an la nivel internaţional şi, aparent, posibilitatea ca un american să fie lovit de un trăzent este de 1 la 700.000 (în timp ce în marea Britanie raportul este de 1 la 10 milioane).
”Însă nu am nicio idee care sunt statisticile pentru cei care sunt loviţi de 2 ori şi în aceeaşi zi la 1 an distanţă. Din ceea ce ştiu eu ... aceste statistici nu există.
Fulgerele nu au mai provocat aceleaşi răni ca prima dată şi, pentru că eram încă în recuperare, medicii nu şi-au putut da seama care este nivelul exact al efectelor acestui al doilea fulger. Zilele mele erau o constantă nesfârşită de programări medicale şi de repetări ale exerciţiilor de recuperare. Am trăit în frică, obsedată de nori, ploaie şi fulgere, cercetând cerul în permanenţă.
La 4 luni după al 2-lea fulger am reuşit să adun destulă putere ca să încep să merg cu un baston, iar David şi cu mine am decis să ne căsătorim. În anul următor am avut un fiu, Casey. Iar după fiecare operaţie, după fiecare sesiune de reabilitare, ei au fost luminile fericirii care m-a pus pe picioare.
Au trecut 25 de ani de atunci şi încă am dureri. Poate sună ciudat, însă cei care au suferit amputări ştiu despre ce vorbesc - durerea nu piere niciodată, pur şi simplu trebuie să înveţi să trăieşti cu ea. În 2013 am scris o carte despre felul în care durerea poate fi folosită ca să te facă şi mai puternic.
Fulgerele poate că mi-au schimbat viaţa în mod ireparabil, însă mi-au dat de asemenea un scop: să-i ajut pe alţii”. - a mai spus Beth Peterson - femeia care a fost lovită de 2 ori de fulgere, dar a supravieţuit.
0 Коммент.:
Trimiteți un comentariu