Un glonte in cap.

Noaptea trecuta,am primit un glonte in cap. Nu in inima,dar in cap. Desi ma doare la timpenie sufletul,dar nu stiu… Mai bine pierdeam memoria si uitam cine sunt eu si cine e ea,decit sa vad ceea ce nu trebuia sa vad.  Darui tot ce am. Si zimbet darui,si sanatate,si rabdare,si intelegere,si fericire,si dispozitie buna,si energie si  macar si singe darui daca trebuie. Dar nu suport cind nu pot fi acel cineva in viata cuiva,asa  cum se descrie ca sunt. Cu parere de rau,nu e asa cu adevarat. Iubim sa fim unici,sa fim dezmierdati intr-un fel unic,iubim sa se comporte cu noi altfel si multe altele. Sincer,poate sa fi se oprit inima ieri pe loc,aveam sa-i multumesc Domnului. Mai bine nu vedeam si orbeam pe  loc. Nu pot reda durerea in bucati de litere. De ce,cind noi suntem noi,nu suntem pretuiti?! De ce cind hotarim sa plecam sau sa dam drumul unei persoane, din sufletul nostru, acea persoana incearca sa ne opreasca? De ce acea persoana incearca prin diferite modalitati sa ne faca sa suferim,atunci cind sunt iertate? De ce nu-si baga in cap,ca de iertat de multe ori e imposibil? De ce cind dezmiarda pe cineva,asa cum o fac si la tine,nu se gindesc cum te vei simti? De ce,nu se gindesc la tine,pina cineva nu le aduce aminte de tine? Nu am raspuns… Desi am. Si am dat libertate. Nu mai am nevoie de nimeni si nimic. Un glonte in cap am primit ieri. Se raceste totul in mine. Dar sufletul inca doare. Doare sa mai privesc la ceea ce-mi aducea aminte de persoana data. Credeam ca asa si va fi „together to be” – dar glontele e in cap si nu-l pot scoate. Daca scot glontele,mor. Asa ca voi trai cu glontele in cap,cit o sa ma mai tina rabdarea durerii sufletesti. Ma doare,acolo  inauntru. Ma doare,sa te privesc… Un glonte in cap,”frumos” si dureros…